Voi, osândiţi la criză, SUS!

Se simte criza la Cannes? Economia suferindă va afecta în vreun fel festivalul? Dar metabolismul cinematografic planetar? În vremuri în care până şi invincibila Toyota a raportat pierderi,ce se va întâmpla cu - prin definiţie aventuroasă - industria filmului?

Corespondenţă specială de la Cannes

Iată câteva dintre întrebările sub semnul cărora debutează ediţia 2009.

Apropo de 9 din coada lui 2009, un specialist local în simbolistica cifrelor susţine că toate ediţiile din anii cu 9 în coadă au fost ediţii speciale, pentru că "9 semnifică sfârşitul unei etape şi începutul alteia", deci, cum s-ar spune, "e de bine"! Nu ştiu dacă îl putem crede, mai ales gândindu-ne că primul an cu 9 în coadă din istoria festivalului, 1939, a fost de-a dreptul catastrofal! În 1939 a apărut ideea unui festival, la Cannes, care să contracareze falnica Veneţie, cu a sa Mostră sub influenţa propagandei fasciste. Drept care s-a pus la punct prima ediţie a Cannesului, sub patronajul de onoare al venerabilului părinte al cinematografului, Louis Lumiere, încă disponibil, ediţie care urma să înceapă la 1 septembrie. Martorii oculari spun că vremea era superbă, totul era pregătit de sărbătoare, când, surpriză, a intervenit ceva neprevăzut în program: Hitler a invadat Polonia, a izbucnit războiul, şi până în 1946 (anul primei ediţii) nimănui nu i-a mai ars de cinema...

 "YES, WE CANNES!"

Dar să revenim la anul de graţie 2009. E un semn bun însuşi faptul că festivalul are loc, pentru că au fost ani în istoria lui când n-a avut loc, din lipsă de bani. Dacă fericirea e o chestiune de comparaţie, atunci Cannesul lui 2009 e unul fericit şi, la prima vedere, criza nu se simte câtuşi de puţin. Hotelurile sunt pline, restaurantele sunt pline, numărul de participanţi şi de acreditări a crescut, se pare că doar numărul petrecerilor americane de pe Croazetă va scădea, ceea ce nu e totuşi grav! Singurul lucru grav e că, spun rapoartele statistice, băncile sunt mult mai rezervate în ceea ce priveşte aprobarea unor credite de finanţare pentru filme, investiţia în cinema fiind considerată mai riscantă decât altele... Deşi, dacă ar privi înapoi, finanţatorii în criză ar vedea că, în 1929 (alt an cu 9!), recesiunea a adus din plin oamenii spre "uzina de vise", lumea s-a refugiat sau a evadat în sala de cinema mai mult ca oricând până atunci; deci, în perioade în care pâinea e în pericol, "circul" - sub multiplele lui feţe, unele ţinând de arta adevărată - are un rol important de jucat. Efectele actualei crize se vor resimţi, aşadar, eventual la ediţia viitoare. Deocamdată, Thierry Fremaux, delegatul general al festivalului, omul care îşi asumă responsabilitatea selecţiei, declară pe bună dreptate: "Cannesul nu cunoaşte criza". Fremaux a preluat şi adaptat foarte amuzant sloganul de campanie al lui Obama: "Yes, we can!" a devenit, aici, "Yes, we Cannes!".

AVENTURA E POSIBILĂ

Conform unui program bine gândit (de Primărie), Cannesul e împânzit de panouri uriaşe, din care te privesc George Clooney, Sharon Stone, Pierce Brosnan, Gwyneth Paltrow şi alţii, toţi neapărat veseli, pentru că tema expoziţiei sună aşa, în original: "La joie de vivre et la bonne humeur". Deci, vrei nu vrei, ţi se reaminteşte, la tot pasul, că există "Bucuria de a trăi şi buna dispoziţie"... În această terapeutică globală, nici nu se putea găsi un film mai bun pentru deschidere decât numitul UP ("Sus"), un desen animat în relief, producţie Disney Pixar, prezentat în afara competiţiei, prilej de a ne reaminti că în 1947 Walt Disney a învins, la Cannes, cu "Dumbo"... Dincolo de performanţa tehnică pe care o presupune spectaculoasa desfăşurare vizuală care îi dă privitorului senzaţia de "tridimensional", filmul e o poveste inspirată, care poate fi citită şi ca o fabulă de actualitate: oameni buni, nu mai pierdeţi timpul, bucuraţi-vă de aventura vieţii! Niciodată nu e prea târziu! Aşa cum nu e prea târziu pentru domnul Carl (ataşanta "păpuşă" din imagini de sinteză, imaginea bunicului universal, cu păr alb, ochelari, faţă pătrăţoasă şi nas borcănat),  care, la 78 de ani, după ce toată viaţa a vândut baloane, se trezeşte în pericol să-şi piardă casa. Viaţa a trecut, soţia a murit, şi niciodată n-a avut curajul să plece în aventura la care visase cândva. Important e că personajul nu se lasă învins şi reuşeşte să se extragă din peisaj la propriu: ataşează de căsuţa lui un imens mănunchi de baloane multicolore, mii de baloane, care îi vor înălţa căsuţa la cer, ca o nacelă fantastică, în care e loc şi pentru un pasager nepoftit, un băieţel de 8 ani (imaginea nepotului universal), care nu ştie de ce curiozitatea a omorât pisica... şi, pentru că merită, se trezesc împreună în America de Sud, într-un paradis! Aventura e posibilă! Cine se îmbarcă?

...Yes, we Cannes!