Servicii complete (pentru Sara şi Tinu)

Servicii complete pentru Sara e o comedie de serie, care poate fi văzută - fără folos, dar la limita suportabilului.. Eventual dimineaţa, în timpul orelor de serviciu. Riscînd reacţia unui coleg de breaslă, care nu înţelege de ce descrie subsemnata, în unele cronici, atmosfera din sală (de ce? simplu: pentru că e mai interesantă, uneori, decît cea de pe ecran!), am să spun că am văzut filmul la două-trei zile după premieră, la Scala, într-o dimineaţă, într-o sală îngheţată, neprimitoare şi goală, în care un individ răspundea cu o voce răsunătoare la mobil, în timpul filmului, rezolva chestiuni de serviciu, degajat şi tare, fără ca nimeni să-i spună "dă-te mai încolo"; nici n-ar fi avut cine să-i spună, pentru că unicul "plasator" era foarte absorbit de film, intrase în rolul de spectator! Problema este că, iată, la peste zece ani de la schimbarea de regim, cinematografia tot n-a rezolvat problema sălilor şi a distribuţiei; mici renovări, mici cosmetizări, şi, dacă vrei să vezi un film în condiţii cu adevărat civilizate, trebuie să mergi pînă la Mall. Dar, să trecem! Punctul forte al filmului (în măsura în care se poate vorbi de punct forte într-un context debil) e ideea scenariului de a ironiza justiţia americană, în micile ei formalisme şi în cultul ei pentru tot felul de chichiţe, legate, de pildă, de primirea citaţiei direct de la portărel, sau de ora primirii, sau de statul în care se desfăşoară procesul; se ştie, legislaţia americană diferă, de la un stat la altul, aşa încît aceeaşi "acţiune", în funcţie de locul unde e judecată, se poate solda cu sentinţe extrem de diferite. Un personaj mitologic (deşi pururi secundar) al filmului american, pe care l-am remarcat în atîtea filme vechi, e "omul cu citaţia", silueta grăbită care apare în faţa personajului principal, ca un emisar al lumii adverse, şi-i trînteşte plicul în faţă, plicul care-l obligă să se prezinte în faţa instanţei... De astă dată, portărelul devine personaj principal, iar filmul deschide, fără simpatie, o uşă, spre breasla acestor ciocli ai bunei dispoziţii, o breaslă lipsită de milă şi roasă de concurenţe neloiale...

Sara, o nevastă "frumoasă, sexy şi deşteaptă" (cf. celui dispus să o consoleze cu "servicii complete"), dar aeriană (jucată, cu vizibil efort, de Elisabeth Hurley) află cu stupoare, printr-un concurs de împrejurări, că soţul ei milionar tocmai vrea să divorţeze, şi citaţia e pe drum. În clipa în care virtuala "pîrîtă" reuşeşte să-şi facă un aliat din tînărul portărel, avocat ratat şi fabricant artizanal de vinuri care nu se pot bea (jucat, tot cu vizibil efort, de Matthew Perry) -, aflăm că, dacă procesul de divorţ se va desfăşura în statul Texas, americanca ex-englezoaică nu va primi nici un sfanţ din averea milionarului ei soţ, care între timp îşi şi refăcuse viaţa; în schimb, dacă procesul se va desfăşura la New York, nevasta va primi multe milioane, dintre care unul i-ar fi revenit portărelului îndrăgostit de viţa de vie. Cîştigător este, în acest context, cine citează primul! Comedia va fi o cursă contra cronometru, "cine pe cine citează", în care soţia cu portărelul ei îl vînează pe soţul fugitiv ca să-i înmîneze o citaţie, în timp ce portăreii soţului o vînează pe soţia fugitivă ca să-i înmîneze altă citaţie! O cursă cu obstacole, cu capcane, cu încurcături. Situaţia e amuzantă şi generoasă, cinematografic vorbind; ne putem imagina ce comedie nebună ar fi putut ieşi de aici, cu un regizor de calibru; dar nu e cazul. Cursa e destul de chinuită, hazul e de prea multe ori forţat şi fără clorofilă, protagoniştii nu au anvergura necesară în materie de farmec. Totuşi, dialogul şi construcţia scenariului (Jay Sherick şi David Ronn) sînt uneori de o inteligenţă scăpărătoare. De pildă, la un moment dat, portărelul şi soţia tradusă ajung la o fermă, noaptea; nu vor intra, pentru că, îi explică Ea - Lui, "Dacă intri într-o fermă noaptea, păţeşti două lucruri: 1. calci în rahat de vacă şi 2: eşti împuşcat". În secvenţa imediat următoare, îl vedem pe portărelul rival intrînd în fermă, noaptea, şi începînd prin a călca în...! Sau, luat drept veterinar, portărelul citadin trebuie să intre în rol şi să consulte un taur cu disfuncţii sexuale; i se oferă o mănuşă şi află că trebuie să atingă prostata taurului; "Cît de departe e prostata?", o întreabă, cu disperare, pe falsa lui asistentă; care răspunde: "Cînd crezi că ai ajuns, continuă!", şi-l împinge de la spate, cît mai departe, în interiorul taurului!... Sau, cei doi, fără un ban în buzunar şi cu cărţile de credit anulate, ajung la un motel, noaptea, şi vor să-l convingă pe recepţioner să le dea o cameră gratis; pentru că nu reuşesc nicicum, ea are, scurt pe doi, ideea salvatoare: aceea de a-i arăta recepţionerului... sînii ei! Spectatorii sînt privaţi de privelişte, sînii goi nu se văd, din păcate, pe ecran; sau poate din fericire: fiecare e liber să şi-i imagineze cum vrea. Pentru că orice poate fi imaginat la Liz Hurley, în afară de talent.

"Problema talentului în cinematografie", acum şi aici, iată o temă care ar trebui să ne preocupe, dragi tovarăşi şi prieteni! Pentru că, bunăoară, iată ce aflăm din declaraţia într-un ziar central a regizorului Ioan Cărmăzan, care se anunţă hotărît să facă urgent "un film despre viaţa lui Tinu", căruia o să-i spună "Blîndul domn Tinu", sau "Blîndul domn Dinu" (sau Zinu, nu contează, "lumea va înţelege despre cine e vorba"!). Ca-n articolele stupide de pe vremuri, aflăm că va fi "un film-dezbatere, care va pune în discuţie cîteva probleme fundamentale ale condiţiei umane şi, mai ales, ale societăţii noastre"! Pentru ca tacîmul să fie complet, ni se serveşte şi un omagiu adus producătorului : "Dacă domnul Nicolaescu, care are un miros incontestabil la public, a acceptat, ba chiar s-a oferit să fie producător - mă rog, un început de producător, pentru că va trebui să-şi găsească şi parteneri cu bani - (n.n.: la Taher aţi încercat?), eu unul nu mai am nevoie de altă confirmare." ... Noi am avea nevoie şi de alte confirmări, de vreme ce, cu tot "mirosul incontestabil" la public, Sergiu Nicolaescu a produs, după ’89, o serie de filme ale căror titluri le-am şi uitat şi care au fost căderi din toate punctele de vedere; noroc că au fost făcute pe banii statului, altfel ar fi fost faliment curat! Nu mai reproduc şi alte mîndre aberaţii ale acestui fals proiect cinematografic, cum ar fi, din start, nişte erori de distribuţie cît casa! De pildă, în imaginaţia regizorului român, în rolul lui Marius Tucă ar trebui distribuit... Nae Caranfil! Greu de găsit un exemplu mai elocvent de divorţ între adevăr şi ficţiune şi de neînţelegere a sensului unei realităţi... Apoi, în rolul lui Dumitru Tinu, regizorul îl vede pe Mircea Diaconu, iar în rolul lui Cristian Tudor Popescu pe Horaţiu Mălăele! Reiese, pînă şi din această propunere de distribuţie, o teribilă lipsă de priză la realitate, o inadecvare şocantă! În fine, importante nu sînt aceste mărunţişuri, ci siguranţa copleşitoare a celui pornit să ne aducă pe ecran "cazul Tinu": "Eu cred că acest caz poate genera o capodoperă cinematografică. De ce nu?" De ce nu? Răspunsul e simplu. Orice "caz" poate genera o capodoperă; cunoaştem cazul cu bicicleta furată, sau cazul cu livada de vişini tăiată, sau cazul Hamlet. Dar pînă şi cazul Hamlet, încăput pe mîini nepricepute, nu "generează o capodoperă", ci un spanac. Iar titlul corect al proiectului ar fi altul: "Bietul domn Tinu"...