Scenariul, eterna poveste

Relativ de curînd, au fost anunţate rezultatele "concursului de scenarii" (de fapt de proiecte, pentru că fiecare scenariu a fost dublat de numele unui regizor şi al unui producător doritori să-l facă). Anunţarea rezultatelor a fost urmată de un val de contestaţii (oficiale şi neoficiale). E foarte greu să apreciezi, de la distanţă, munca de selecţie a unor oameni care se bat cu pumnul în piept că au citit şi au ales corect. Totuşi, unele lucruri, chiar şi de la distanţă, sună deconcertant. De pildă, printre altele şi printre alţii, în urma concursului, proiectul lui Mircea Daneliuc a fost respins, iar cel al lui Sergiu Nicolaescu, admis! Sigur, după orice concurs există cîştigători şi există învinşi; totul e ca jocul să se desfăşoare corect. E adevărat că, în zona atît de delicată a artei, e foarte greu de cîntărit corectitudinea arbitrilor, adică e foarte greu de apreciat cît e lipsă de gust sau cît e ticăloşie, într-o anumită opţiune. Comisia a fost compusă din cîte un reprezentant al celor cinci asociaţii profesionale ale cineaştilor din România; şi, probabil, fiecare a încercat să tragă spuza pe o anumită turtă. Rezultatele, combinîndu-l pe "dom" Sergiu" cu cîţiva tineri debutanţi, combină - conform unei reţete binecunoscute - "jocurile" obolului obligatoriu, cu alte cîteva opţiuni, de preferinţă cîţiva tineri (care să confere, micului aranjament, un procent de credibilitate).

E limpede că sistemul e defectuos şi că, pe viitor, ar fi de preferat o comisie de selecţioneri independentă de toate asociaţiile, care să selecteze scenarii "cu numele lipit". Printre aberaţiile recentului concurs: la rubrica "Potenţialul de reprezentare internaţională", candidatului Cristi Puiu, multipremiat în 2004, inclusiv cu un Urs de Aur pentru scurt-metraj, i-a fost acordată nota... 4! (de un membru al juriului, reprezentant al unei grupări rivale). Pînă aici, imoralitatea ar avea o logică; dar nebunia începe în clipa în care chiar un regizor tînăr, menit să reprezinte, în comisia concursului de scenarii, chiar asociaţia din care face parte Cristi Puiu, îi acordă acestuia, la aceeaşi rubrică a posibilului interes internaţional, nota... 5 (cinci)!? Cum s-ar spune, fereşte-mă, Doamne, de prieteni... Sau încurcă-i, drace! Sau descurcă-i! Pentru că - am aflat la o destul de confuză conferinţă de presă, organizată pe terasa de la Green Hours, de Cătălin Mitulescu şi de Cristi Puiu -, Cristi Puiu, după ce a fost trîntit cu brio de onorabila comisie, a făcut contestaţie la minister şi, victorie, "ministrul culturii a îndreptat greşeala comisiei"! Sună prost. Pentru că, ce verosimilitate mai are o comisie care "a greşit" atît de flagrant? Şi celelalte "greşeli", cine şi cum o să le îndrepte? Şi dacă, prin absurd, toţi ceilalţi respinşi vor face contestaţie la minister? Va sta ministrul însuşi să citească într-o disperare scenarii, mai ales că nici nu e specialitatea lui? Iar dacă va exista un "for suprem" care va hotărî ce şi cum o să se împartă fondurile anumitor proiecte, o elementară transparenţă ar impune anunţarea persoanelor care au calitatea şi calificarea de a corecta deciziile unei comisii compuse, teoretic, din specialişti. Deci lucrurile sînt confuze şi climatul amar. De la acea conferinţă de presă de la Green Hours, la care şedeau, alături, cîştigătorii din 2004 a două premii importante pentru scurtmetraj - unul, laureat cu Palme d'or, celălalt cu Ursul de aur -, am reţinut afirmaţia lui Cătălin Mitulescu, către asistenţă: "Eu şi Cristi nu vrem decît să facem film!"...

Toată lumea vrea acelaşi lucru, dar cu ce preţ?