Sărutul lui Sarkozy

Corespondență de la Cannes

Festivalul a fost lansat in eter de cel mai longeviv cineast al planetei, portughezul Manoel de Oliveira, care, la 98 de ani, "veşnic tănăr şi felice", a declarat deschisă cea de-a 60-a ediţie.

Printr-o coincidenţă, prima zi a Cannes-ului a fost şi prima zi la Elysee a noului preşedinte, Nicolas Sarkozy. Drept care, ziarele abundă in fotografii de la ambele evenimente. Din filmul de deschidere, romanţa castă a lui Wong Kar Wai, mai toate ziarele şi revistele au publicat fotografia sărutului, din scena in care Ea (Norah Jones), adormită cu capul pe tejghea, cu resturi de frişcă pe buze, e sărutată de El, barmanul indrăgostit (Jude Law), tot cu capul răsucit pe tejghea O distinsă eseistă italiană a văzut, in asta, o veritabilă "intoarcere a sărutului" in cinema, chiar dacă in versiune contorsionată Alţi cronicari simpatici au vorbit despre "prăjitura fără calorii" a lui Wong Kar Wai sau despre desertul servit de festival ca aperitiv! Cannes-ul s-a dovedit, din nou, un colimator nemilos, din care scapă cine poate!

INVINS LA PUNCTE. Şi totuşi, sărutul-vedetă prin ziare, in aceste zile, nu e cel din filmul lui Wong Kar Wai. Jude Law a fost invins la puncte, de cine credeţi? De Nicolas Sarkozy! Ziarele se intrec să publice o fotografie in care, cu ocazia "instalării", "Nicolas şi Cecilia" se aruncă intr-un sărut pasional, extrem de cinematografic, din care orice actor sau regizor s-ar putea inspira pentru o scenă a amanţilor disperaţi! Iar alături, o fotografie cu Ei, plus băieţelul lor, plus două fiice ale Ceciliei, plus doi fii ai preşedintelui! Vive la France!

Nu degeaba, la Cannes, un mare actor italian, din păcate nu destul de cunoscut la noi, Sergio Castellitto, a vorbit, printre altele, la tradiţionala "Lecţie a actorului", despre calităţile şi reacţiile de actor ale lui Nicolas Sarkozy. Diferenţa dintre politică şi cinema, spunea un umorist, e aceea că, in caz de insucces, actorii şi cineaştii sunt mult mai rapid retraşi de pe afiş decăt politicienii Delegatul artistic al festivalului declara intr-un interviu că Selecţia e ca o călătorie prin lume şi prin lumi, "o călătorie exaltantă şi surprinzătoare". Frumos spus. Doar că, de (prea) multe ori, trenul marelui Cinema refuză să oprească prin halta unor filme.

DEZAMĂGIREA ZILEI. De pildă, marea dezamăgire a zilei de ieri a fost filmul rusesc din competiţie, "Izgonirea". Autorul, Andrei Zviaguintsev, a cucerit Leul de aur, acum căţiva ani, la Veneţia, cu filmul lui de debut, "Intoarcerea". Văzăndu-i acest al doilea film ai zice că e vorba de o altă persoană! Starea de concentrare dureroasă, fără ieşire, din filmul de debut, acea privire proaspătă, in dura ei melancolie - lasă acum locul unei construcţii in care totul pare căutat, estetizant, "făcut"Faptul că imaginea e superbă nu ajută la nimic, pentru că generatorul sentimental, dacă se poate spune aşa, refuză să funcţioneze. Deşi e pompat cu tăceri şi cu materie tristă din belşug, deşi o femeie moare, din prea multă iubire, deşi un bărbat are impresia că el e de vină, că el a ucis-o, deşi, după ce că ii moare nevasta, a doua zi şi fratele lui face un infarct Momentul cu infarctul a fost dramatic, pentru că, atunci cănd personajul doctorului a anunţat că e vorba de un infarct, sala de presă a izbucnit in răs! O eroare de calcul fatală (dar nu singura). Privind, pe ecran, toată acea mimare de balet "abisal", din viaţa unui cuplu, am avut senzaţia de teatru ibsenian transplantat fără succes undeva in Rusia. Şi, incredibil, după film, citind caietul program, am constatat că interpreta blondei rusoaice e chiar norvegiană, şi e actriţă la Teatrul dramatic din Stockholm!

De unde se vede, incă o dată, ce complicată şi imprevizibilă călătorie rămăne filmul. Mai ceva decăt politica!