Rezistenta fetelor în floare

E un test revelator: ce îti mai amintesti dintr-un film după ce ai avut suficient timp să-l uiti. Există filme care, la prima vedere, îti plac, dar care, ciudat, se grăbesc să ti se steargă (sau să o steargă) din memorie. Există filme cărora, la fel de ciudat, timpul le consolidează locul în memorie, le amplifică importanta.

Din Îngeri căzuti nu uiti o stare (un amestec de tristete disperată si de umor gratios), nu uiti fragmente de emotie, nu uiti o imagine dintr-un spital, cu o fată citind, lîngă patul unei necunoscute în comă, fragmente din propriul ei jurnal, ca o rechemare la viată, nu uiti vizita unei mame stinghere si neajutorate la fiica plecată de acasă, nu uiti aerul alienant dintr-o sectie de cusătorie, si, mai ales, nu le uiti pe cele două fete care, cu fermecătoare inocentă, iau în primire mari încercări ale vietii: prietenia, iubirea, moartea. Două fete atît de diferite si atît de asemănătoare. Una ca un tăciune incandescent, alta subtire si transparentă ca o statuetă de gheată, dar o gheată surprinzător de pasională si de fragilă. Două fete bîntuite de acelasi dor, un fel de "dor de tine si de altă lume, dor."

Rar întîlnesti, în cinema, două personaje care să se pună în valoare, reciproc, cu atîta fortă. E si motivul pentru care, la Cannes '98, cele două interprete - Elodie Bouchez si Natacha Régnier - au fost premiate împreună, desi, evident, locomotiva premiului a fost Elodie Bouchez, un talent foarte bine cotat în Franta (în timp ce Natacha Régnier, de origine belgiană, era, pînă la acea oră, o ilustră necunoscută, cu o experientă actoricească minusculă). Senmificativ: la conferinta de presă de la Cannes, cineva le-a întrebat dacă acum, la sfîrsit, le-ar plăcea să reia totul, schimbînd rolurile între ele! "Da!" a răspuns entuziasmată, fără să stea pe gînduri. Elodie Bouchez, actrita în stare pură. "Nu!", a zîmbit, rezervată, Natacha Régnier. E diferenta dintre o actrită care poate juca orice si o alta care poate juca numai ce "îi vine".

Elodie Bouchez joacă o hoinară de sfîrsit de secol XX - care, fireste, se prezintă altfel decît hoinara anilor '60 si chiar decît hoinara anilor '80 (de pildă cea din filmul lui Agnès Varda, Fără acoperis si fără lege, în care o fată hălăduia somnambulic, mînată de un spleen devorator, si murea, ca un animal părăsit, pe un cîmp). Hoinara de acum are un aer jovial, activ, aparent pragmatic, si îsi exersează supravietuirile prin tot felul de "mici munci" (regizorul Erick Zonca stie, din proprie experientă, ce înseamnă "petits boulots"). Fata cu un rucsac în spate, tunsă scurt, băietoasă cu feminitate (interpreta declara undeva că pe tot parcursul filmărilor nu s-a privit nici măcar o singură dată în oglindă!), încearcă, mereu, să se înscrie pe orbită, dar, de îndată ce intră pe orbită, are un chef nebun să iasă, să se salveze, să-si păstreze libertatea fără traseu si fără tel.

La ora scrierii acestor rînduri, nu se cunosc încă rezultatele Césars-urilor. Indiferent, însă, de premii, filmul merită o deplasare în sala de cinema. E o victorie a bunului simt în materie de distributie autohtonă faptul că acest film european de debut a fost achizitionat si la noi si e difuzat, acum, pe mica noastră piată cvasi-americanizată.

Rămîne de văzut cum va evolua regizorul, Erick Zonca (n. 1956; studii de actorie si filosofie), care, pentru scenariul Îngerilor, a lucrat doi ani. Să intrăm în bucătăria cineastului si să aflăm o retetă: "Pentru mine, apropierea de scris e, înainte de toate, vizuală. Orice demers didactic mi-e străin. Nu plec niciodată de la o temă sau de al un punct de vedere teoretic ci mă las condus de imaginar. Abia după o muncă initial "sălbatică", intervine introducerea sensului si a coerentei! Nu mă interesează cîtusi de putin să formulez adevăruri despre lume si societate. Urmăresc emotia, si-mi plac întîlnirile cu făpturi omenesti"...

Tocmai de aceea merită văzut Îngeri căzuti. Chiar dacă filmul pare, uneori, prea lung, sau prea ticsit, sau prea demonstrativ, sau prea schematic, Erick Zonca a reusit ceea ce zicea că-l interesează: emotia si întîlnirea cu două îngerese pe care nu le mai uiti.

Îngeri căzuti (La vie rêveé des anges) prod. Franta '98. Regia Erick Zonca. Cu: Elodie Bouchez, Natacha Régnier, Grégoire Colin, s.a.