• CORESPONDENŢĂ DE LA VENEŢIA• La festivalul veneţian, lumea mai aşteaptă încă apariţia capodoperei, apariţia filmului care să domine, de la mare înălţime, restul competiţiei. Ca într-o comedie felliniană, mulţimi avide de miracole invadează sălile de cinema de pe Lido (altfel, în restul anului, o insulă liniştită, respirând un confort burghez)...
Şi chiar dacă, deocamdată, capodopera absolută n-a apărut, ediţia 2009 a Mostrei s-a dovedit o ediţie foarte interesantă, vie, plină de diversitate.
De pildă, au făcut senzaţie, pe bună dreptate, două documentare americane, "Capitalism: a Love Story", de Michael Moore, şi "South of the Border", de Oliver Stone. Michael Moore - pentru cei care nu ştiu! - e un cineast supraponderal care apare în propriile filme, cu un aer de urs de desen animat, care joacă, într-o veselie, pe aria "ce catastrofală e America"!
Nici nu se putea subiect mai potrivit, care să îi dea apă la moară lui Moore, decât actuala criză economică, urmărită de la limita de jos a sărăciei până la colivia de aur de pe Wall Street, de la şomerii evacuaţi din case pentru că nu şi-au plătit creditul până la oamenii obligaţi să facă mari împrumuturi ca să-şi plătească serviciile medicale... Un amalgam de interviuri, de filme de arhivă, de statistici, de păreri personale şi de amintiri din copilărie ale regizorului, un amalgam menit să demonstreze că "legea profitului" e inumană, că între capitalismul feroce şi democraţia veritabilă legătura e destul de vagă, iar între capitalism şi creştinism, încă şi mai vagă...
Pentru că, într-adevăr, ce legătură pot avea cele 14.000 de locuri de muncă pierdute pe zi cu "iubeşte-ţi aproapele"...? Cei bogaţi devin tot mai bogaţi, cei săraci devin tot mai săraci, iar Michael Moore descoperă, entuziast, cu sau fără sprijinul lui Marx, că o fantomă bântuie prin America... Şi, evident, ştie exact şi cine e de vină: predecesorul lui Obama, Bush, dar şi Reagan, ridiculizat ca un actor de mâna a doua, printre altele într-o imagine în care se încheie la şliţ.
Fiind un cineast profesionist, pasionat şi pasional, Moore compune un discurs convingător, sala aplaudă în delir, pentru că acest tip de cinema colectează câte ceva din nemulţumirile fiecăruia faţă de sistem... Dar de aici şi până la a vedea în Michael Moore "un cineast profetic" sau "o conştiinţă" e o cale lungă! Unui spectator care a crescut în epoca socialismului victorios şi a cinematografului de propagandă, Moore i se poate părea doar un propagandist inteligent, care, printre altele, a câştigat bani grei din discursul lui revoluţionar. La graniţa dintre luciditate şi demagogie.
APOLOGIA LIDERILOR CONTROVERSAŢI
Cât despre Oliver Stone, unul dintre cei mai importanţi cineaşti americani în viaţă, documentarul lui - convorbiri cu şapte preşedinţi sud-americani - e la graniţa dintre utopie şi excentricitate. Pentru că, s-o recunoaştem, îţi trebuie o doză de excentricitate ca să faci, implicit, apologia unor lideri controversaţi (inclusiv în propriile ţări) din America de Sud, în timp ce, cu fineţe şi cu ironie, îţi demonizezi propria ţară...
Oliver Stone acceptă să fie "ca un frate" cu preşedintele venezuelean Hugo Chavez, cu care a şi defilat, umăr la umăr, pe pasarela Mostrei, după ce l-a filmat pe Chavez dându-se cu bicicleta şi povestind cum vede ieşirea din sărăcie a populaţiei, inclusiv prin nişte asociaţii gen "cooperative agricole de producţie"...
Filmul lui Stone e bine făcut, în echilibristica lui pe sârmă, în partizanatul lui drapat în "obiectivitate", în eludarea galantă a zecilor de întrebări incomode sau doar adevărate care ar fi putut fi puse, dar care nu s-au auzit nici o clipă. Aproape incredibil!
ANTIAMERICANISM
Aşadar, campionii "antiamericanismului", la Mostra veneţiană, au fost chiar cineaştii americani. La cele două documentare se adaugă şi două filme de ficţiune, care cu siguranţă vor rula şi la noi. Unul priveşte cu un umor acid armata americană şi intervenţia ei în Irak ("The Men Who Stare at Goats", de Grant Heslov, cu un George Clooney fantastic în postura de militar "paranormal"). Altul satirizează haosul şi corupţia din sistemul economic al marilor corporaţii - "The Informant!", de Steven Soderbergh, cu un Matt Damon îngrăşat cu 15 kg special pentru rol (perioadă pe care o declară cea mai fericită din viaţa lui!), personajul unui mitoman desăvârşit, director la o mare companie, care reuşeşte să fure peste 10 milioane de dolari şi să fraierească, în crescendo, pe toată lumea, inclusiv FBI-ul, cu care colaborează câţiva ani buni! La amândouă comediile se râde cu lacrimi şi amândouă sunt inspirate de cazuri reale, care au făcut vâlvă şi despre care s-au scris cărţi.
Dar filmul american din competiţie care a plăcut cel mai mult criticilor de la Mostră se cheamă "Life During Wartime", al unui cineast independent, Todd Solondz. Teza regizorului e că însăşi natura umană e condamnată să trăiască, prin definiţie, continuu, "în vreme de război". Iar teatrul de război e sufletul omenesc, cu toate contradicţiile lui, cu toată setea lui de fericire şi cu toată imensa lui nefericire, cu toată capacitatea lui de a iubi sau de a nu iubi.
Portret de familie americană contemporană, "trei surori" şi dramele lor, văzute de Solondz cu un timbru propriu, pe cât de sofisticat, pe atât de natural, la confluenţa dintre disperare şi speranţă, ca într-o tragedie optimistă. Un copil dezorientat, un tată psihiatru condamnat pentru pedofilie, conversaţii despre iertare şi uitare, intervenţia morţilor, a viselor şi a hazardului - o construcţie fastuoasă în simplitatea ei.
Realitatea cea mai banală capătă o aură specială, privită de un regizor cu sclipiri geniale. Iată un artist (şi nu un propagandist) fără de care viitorul palmares e greu de imaginat. Dar vom vedea sâmbătă seară.
Copyright © 2009-2024 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.
