Pentru un revelion la Budapesta

APromiteam, în numărul trecut, că ne vom referi la "investiţia în Garcea", provenind de la MediaPro Pictures. La conferinţa de presă de la Furia, producătorul executiv (Andrei Boncea) s-a simţit dator să evoce numele lui Adrian Sîrbu, în legătură cu existenţa celor două filme: Furia şi Garcea şi oltenii. Despre Garcea... s-a spus, tot acolo, că ar fi "un mare succes de public". Doar că, în România, asta nu înseamnă mare lucru, financiar vorbind; oricît de "mare" ar fi un succes de public la noi, el nu acoperă decît o infimă parte din cheltuielile de producţie. Şi atunci? Din moment ce, din start, producătorul ştie că nu are cum să-şi recupereze banii investiţi în acel produs, operaţia intră mai degrabă în zona "sponsorizării" sau a "mecenatului" decît în aceea a industriei cinematografice. Aşadar, dacă oriunde în lume o comedie comercială de succes înseamnă, cel puţin, o afacere profitabilă, la noi Garcea... nu are nici măcar această scuză. Filmul nefiind făcut pentru bani, înseamnă că e făcut "de amorul artei", de cineva care a avut aceşti bani şi a considerat că merită să-i dăruiască, fără gînduri meschine de profit, unei cauze nobile... În viziunea MediaPro Pictures această investiţie se cheamă Garcea. După ce, ani de zile, Pro-Vacanţa Mare a infestat spaţiul umorului autohton, cu tîmpenie, cu vulgaritate, cu prost gust, după ce a coborît dezastruos nivelul şi a făcut foarte mult rău în direcţia "tragerii în jos" a publicului, iată că, în fine, se găseşte un producător (acelaşi!) pentru care un milion de dolari nu înseamnă mare brînză, drept care "spiritul Vacanţei Mari" iese de pe micul ecran şi intră pe marele ecran, cu mare tam-tam publicitar.

Şi care e problema? În fond, fiecare om e liber să facă ce vrea cu banii lui (sau ai cui or fi), dacă-i are! Iar faptul că, acum cîţiva ani, citeam în presă, pe larg, despre datoriile uriaşe pe care ProTv-ul le-ar avea către cinematografia română de stat (subiect asupra căruia s-a aşternut, între timp, tăcerea) nu are nici o legătură, juridic vorbind, cu faptul că, undeva, în aceeaşi zonă, există bani pentru făcut Garcea "independent", nefinanţat de stat nici măcar cu un cent!

Cît despre aşa-zisul succes de public furibund, cu care am fost intens bombardaţi, se pare că, practic, lucrurile se prezintă, azi, cu totul diferit faţă de data premierei. Am văzut, de curînd, filmul, la Mall, într-o sală aproape goală, nebîntuită de nici un hohot de rîs sănătos. Deşi Garcea beneficiază de un regizor de import transoceanic (Sam Irvin), rezultatul e la fel de jenant ca şi cînd grupul s-ar produce în regie proprie; iar eforturile interpretului (Mugur Mihăescu, care e şi coscenarist) de a-l recicla amatoriceşte pe De Funès trezesc ceva între compasiune şi alergie.

O fi avînd Vacanţa Mare fani (recrutaţi pe principiul "proşti, dar mulţi"?), dar are, în mod sigur, şi mai mulţi alergici. Dacă ar exista un instrument de măsurare a "fobiei la Vacanţa Mare", rezultatele ar fi, cu siguranţă, spectaculoase.

În aceeaşi zi nefericită în care am văzut Garcea la Mall, în hol trona o motocicletă arătoasă, de ultimă generaţie probabil, iar deasupra ei un afiş te anunţa că, dacă intri la Vlad Nemuritorul, s-ar putea ca motocicleta să fie a ta! Totul e să arunci în urnă un bilet la "Vlad"; dacă nu cîştigi motocicleta, pe locul doi se plasează un revelion la Budapesta! E vorba, citim, de: "cel mai mare concurs organizat vreodată în cinematografe"!

Senzaţia, văzînd filmul, e aceea că regizorul (Adrian Popovici) şi întreaga echipă de actori mimează un produs de consum. Ei nu fac la modul serios "o prostioară", ei o imită , ceea ce e cu totul altceva.

Filmul exploatează, direct şi indirect, ceea ce un personaj - patronul unui lugubru bar de noapte pentru vampiri şi vampiriţe, zis The Crypt - teoretizează lucid: "Clienţii mei sînt atraşi de partea întunecată"... "Clienţii" sînt spectatorii, atraşi de figura întunecată a lui Vlad Ţepeş (devenit aici Vlad Dracula), racolat de vampiri într-un moment de slăbiciune, şi răzbunîndu-şi, peste veacuri, condiţia... Drept care asistăm la dueluri repetate între Bine şi Rău. Binele (Ţepeş, vampirul benefic) e jucat de Marius Bodochi, cu un aer de haiduc romantic, iar Răul (vampirul malefic) capătă frisonul romantic din recuzita lui Adrian Pintea. Femeia care îi obsedează pe ambii e interpretată de Andra Negulescu - actriţă de o remarcabilă expresivitate cinematografică; fără să facă nimic special (dimpotrivă, s-ar putea spune!), se ţine minte, trece ecranul.

Un scenariu fantezist ne plimbă prin Valahia, pe la Curtea otomană şi pe la New York, jonglînd amuzant cu epocile, cu muzicile, cu stilurile şi cu limbile (ba engleză, ba română, mereu asincron), cu umorul voluntar sau involuntar, şi cu informaţii docte, de tipul: "Vampirii nu fac parte din folclorul românesc". Ne-am liniştit!

Oricum, dacă vă doriţi un revelion (în doi) la Budapesta, merită să vedeţi filmul. Altfel, nu.