Avem destul de putine sanse, în vietile noastre, să aducem plăcere în lumeă, spunea Mark Norman (scenarist, la Shakespeare in Love, alături de Tom Stoppard), în "discursul de acceptare" al premiului, la ultimele Oscaruri. Dincolo de jocurile oricărei competitii, dincolo de hazard, dincolo de gust si de criterii de valoare - capătă o semnificatie minunată faptul că, în istoria Oscarurilor, 1999 nu va rămîne anul unui film de război, ci anul unui film făcut să "aducă plăcere în lume", si să reamintească un adevăr elementar: miracolul vietii înseamnă iubire si cultură...
Acest mic film mare seamănă cu o apă limpede, în care fiecare vede ceea ce oglindeste el însusi; americanii de o genială incultură află, cu încîntare, că a existat, acum cîteva sute de ani, un fel de Seinfeld, care a avut si el stress-urile lui (ba că-si pierde harul, ba că nu mai poate să scrie, ba probleme financiare, ba amoroase), drept care se înghesuie să-i viziteze tinutul de bastină. Agentiile de turism au semnalat că, în urma lui Shakespeare in Love, a crescut spectaculos numărul turistilor americani în vizită la Stratford upon Avon! De la pragul "vulgarizator", fiecare e liber să se înalte cît pofteste, îmbătat de versul shakespearean "mai puternic ca îmbrătisarea mării"... Fiecare e liber să descopere în acest "film simplu", plin de gratie si de elan, un sîmbure dur, rezistent în veacuri: relatia Artist-Putere, raportul Talentului cu sine însusi, misterul artei.
În lumea strîmtă a realului colcăie - înainte de a intra, transfigurate, în lumea infinită a artei - crima, gelozia, suspiciunea, invidia, loialitatea, moartea, inspiratia, lăcomia, răzbunarea, si, peste toate, iubirea, singura care poate transforma un "poet fără cuvine" într-un poet genial. Cum? "E o taină", sună una din replicile cheie. Cum pot, o samă de cuvinte, să capteze "adevărata natură a iubirii"? E o taină. Cum poate, un bîlbîit, să intre în scenă si să-si uite handicapul, ca să recite armonios? E o taină. Cum poate, o mare de oameni, să urmărească, înmărmurită, o poveste? E o taină. Cum poate, o poveste, să se dovedească mai puternică decît însăsi viata? E o taină.
Despre toate aceste taine s-a învrednicit să vorbească micul film mare Shakespeare in Love, campionul Oscarurilor la căderea cortinei peste secolul nostru, barbar, cum îl stim.
Dantelăria scenaristică face să tîsnească din zgura concretului, din "mucegaiuri, bube si noroi" - replici scînteietoare, scene coplesitoare, umor si patetism care au învins Timpul. (Tom Stoppard e un specialist omologat la acest capitol, după experienta de acum cîtiva ani, numită Rosencrantz si Guildenstern sînt morti).
O mentiune specială pentru Elisabetha lui Judy Dench, care nu mai e nici măcar "din întîmplare, o femeie": e un monstru. Un monstru de luciditate. Si o mască hidoasă - pe cît de terifiantă pe atît de fascinantă a Puterii.
Nici o antologie a Oscarurilor nu va putea face abstractie de prestatia lui Gwyneth Paltrow ("Cea mai bună actrită", pentru Viola din: Shakespeare in Love) la decernarea premiilor: un colosal, neîntrerupt, hohot de plîns, cu modulatii savante si sufocante, un discurs plasat (ca si povestile despre genii îndrăgostite) pe muchia fină dintre ridicol si sublim.
Fără teamă de ridicol si fără să se sinchisească de sublim, rulează în oras un film "frantuzesc" care a avut un imens succes de public la el acasă: La vérité si je ments (Să mor eu dacă mint!). Am văzut, în ziar, că filmul e în program la un cinematograf zis "Europa". Habar n-avînd ce e cu acest "Europa", am telefonat să-i aflu adresa. Ei bine, știți unde e "Miorița"? "Europa" e "Miorița"!.
Ultima oară cînd am fost la "Miorita", pe Mosilor, la Timisoara lui Bose Pastina, în lipsa numărului minim obligatoriu de spectatori (15!), am achizitionat 14 bilete. Drept care, acum, m-am interesat cu justificată precautie, cîti spectatori trebuie să se adune. Mi s-a răspuns, cu justificată mîndrie, că la "Europa" nu mai e ca la "Miorita": filmul se dă chiar si pentru un singur spectator! N-a fost cazul; la acest răsunător succes de public occidental s-au adunat vreo zece insi. Intrarea si holul la "Europa" arată civilizat: aluminiu, marmură, sic european. Doar în sală, aceleasi scaune inconfortabile, acelasi aer stătut, mohorît, sărăcăcios. Degeaba e vopsit gardul, dacă înăuntru leopardul e tot "mioritic"...
Comedia poate fi văzută ca un deconectant eficient, chiar dacă de mîna a doua. Un tînăr provincial fără un ban în buzunar depăseste tot felul de obstacole - sociale, etnice, religioase, comerciale -, si o ia si pe fata patronului de sotie.
Oricui, oricît de acru, îi place să vadă cum poate ajunge un amărît - fericit si un fluieră vînt - învingător. Oricui, oricît de sceptic, îi place să vadă cît de deschisă poate deveni - la o adică! - o lume închisă (fie ea "mafia" evreiască dintr-un pitoresc cartier parizian). Oricui, oricît de mohorît, îi place să vadă usurinta cu care un om lipsit de sperantă se poate agăta de o stea norocoasă. Iar "mesajul" filmului tocmai acesta este: trăim într-o lume în care plouă cu stele norocoase.
Atît despre acest Să mor eu dacă mint. Cu atît mai mult cu cît un critic literar celebru spunea ceva perfect valabil si pentru cinema: "E dăunător pentru caracter să recenzăm cărti proaste!"
Shakespeare îndrăgostit *SUA '98 *Regia John Madden *Să mor eu dacă mint *Franta '97 *Regia Thomas Gilou.
Copyright © 2009-2024 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.
