Maşini de război

Lansat de-a lungul şi de-a latul planetei, cu mare tam-tam publicitar, aşa cum îi şade bine oricărei superproducţii americane, Patriotul intră cu grăbire şi pe ecranele noastre. 2 ore şi 40 de minute, despre Războiul de Independenţă. Războiul de Independenţă e un fel de-a spune: de fapt, evenimentul istoric e un suport, un cadru, un context şi un pretext pentru romanţă. Scenaristul şi producătorul sînt aceiaşi care au făcut şi Salvaţi soldatul Ryan; din cîteva firimituri rămase de la acea masă (plus reţeta universală, aducătoare de bani) s-a născut ideea Patriotului.

Scenariul a funcţionat ca un mixer; sînt amestecate, vitejeşte, de toate. Avem şi discurs patriotic - drapelul american fîlfîind glorios pe cîmpul de luptă, deschizînd calea Lumii noi; avem şi melodramă (...un văduv...şapte copii...soldăţeii de plumb ai unui copil ucis de un monstruos ofiţer al Coroanei, topiţi şi transformaţi, de tatăl patriot, în gloanţe pentru inimile vrăjmaşilor... tineri căsătoriţi morţi în război, fără lună de miere...); avem şi love-story (previzibil de la prima fotogramă în care apare Ea, blonda angelică, jucată naiv-insinuant de Joely Richardson, fiica Vanessei Redgrave şi a lui Tony Richardson); avem şi un love-story bis, plin de drăgălăşenii adolescentine; avem şi umor (vezi sacul în care e scufundat pînă la gît, şi cusut bine, întru imobilizare, un îndrăgostit, înainte de a rămîne, o noapte, singur cu iubita); avem şi violenţă - bătălii desfăşurate larg, pe cîmpia verde, sub cerul albastru, cu o muzică vioaie, ca un balet de epocă, să-i zicem "1776, Carolina de Sud, oameni căzînd ca muştele"; avem şi dueluri; avem şi crime; avem şi măceluri - toporişca trosneşte, ca pe un bostan, capul duşmanului; totul e stropit din belşug cu valuri de vopsea roşie (rămasă, probabil, din gestiunea de la Soldatul Ryan); avem o colecţie de baionete, muschete, puşti, pistoale, pumnale, săbii, tomahawk-uri şi alte accesorii ale maşinii de război; şi, peste toate, avem un Erou. Un personaj fictiv, dar, jură scenaristul, inspirat din biografiile unor eroi adevăraţi. Eroul e Mel Gibson şi Mel Gibson e eroul! Un erou care intră în acţiune cînd "războiul e aproape pierdut". Americanii luptaseră prost: "Ţăranii ăştia sînt nişte tîmpiţi; aproape că ne iau onoarea de a-i fi învins", zice distinsul general britanic Cornwallis. Dar înfrîngerea avea să-i vină tocmai de la o armată de "sărăcani", fără cultura războiului. Eroul lui Mel Gibson - un fost războinic profesionist, care, în cunoştinţă de cauză, urăşte războiul - e obligat de viaţă să intre în luptă; într-o atmosferă de epopee naţională, cu mic cu mare, lumea pleacă la război; voluntarii sînt recrutaţi şi din biserici şi din cîrciumi; sclavilor negri li se promite eliberarea, după 12 luni de luptă, dar ei continuă lupta şi după ce sînt liberi; invadatorii englezi trec femei şi copii prin foc şi sabie (englezii sînt puşi într-o lumină atît de proastă, încît un critic britanic a putut scrie, după premieră: "Dacă naziştii ar fi cîştigat războiul şi ministerul lor de propagandă ar fi decis să facă un film despre revoluţia americană, Patriotul ar fi fost exact ceea ce voiau. Este filmul cel mai fascist, în sens propriu, al ultimelor decenii!") ; naşterea unei naţiuni e plătită cu lacrimi şi sînge; armata populară are de partea ei "rîul, ramul" şi vine cu tehnici de luptă neortodoxe; scrobita armată a Coroanei răspunde cu o serie de cruzimi dezonorante (de pildă incendierea unei biserici cu credincioşii încuiaţi înauntru; într-o secvenţă aproape identică, într-un film rusesc de război, la fel procedau şi hitleriştii, în Rusia...); ajutorul francez pentru Lumea nouă va sosi la timp...

Acest mamut cinematografic pare a fi fost conceput în primul rînd pentru ca Mel Gibson să demonstreze cît poate fi de eroic şi de uman în acelaşi timp, cum ştie să se bată ca un leu şi să plîngă în gros plan, cum ştie să facă şi pe tîmplarul, şi pe dădaca, şi pe amorezul, şi pe colonelul, şi pe tatăl protector, şi pe pacifistul, şi pe războinicul feroce, şi pe negociatorul şiret, şi pe învinsul, şi pe învingătorul. Ai senzaţia că filmul s-ar fi putut termina cu o oră bună mai devreme, dacă Mel Gibson n-ar fi apucat să-i promită unui afurisit de englez că o să-l omoare cu mîna lui! Mel Gibson, cel care face acum eforturi înduioşătoare de a-şi menţine personajul în zona credibilităţii, e şi un regizor de succes, premiat, pentru Braveheart, în'94, cu Oscarul pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie. Probabil că, dacă Mel Gibson ar fi regizat Patriotul, rezultatul ar fi fost altul. Regizorul Roland Emmerich (n.1955) de origine şi de formaţie germană, e un meseriaş bun, dar fără simţul penibilului, ceea ce se simte pe ecran (v. şi Ziua Independenţei). Nu s-ar putea spune că în magma celor aproape trei ore de proiecţie nu descoperi şi zone de interes ("Să nu înlocuim un tiran de la 3000 de mile depărtare, cu 3000 de tirani de la distanţă de o milă!", zice o replică, evident tot a lui Mel Gibson, prefigurînd capitalismul sălbatic ce va să vină), doar că totul se înneacă în grandilocvenţă şi maniheism.

Nu de mult, în Franţa, Patriotul - difuzat în 6oo de cópii! - a avut parte de o primire critică deosebit de acră; "epopeea lor naţională" a fost comparată, în Première, cu un clip electoral de 2h4o', numai bun pentru perioada electorală în care se află acum America. Rămîne de văzut ce va spune marele public, ale cărui reacţii nu rimează, de obicei, cu cele ale criticii.

Apropo de reacţiile publicului: după ce mai mulţi cronicari bucureşteni au dat maximum de stele (e mult!) Omului din lună, al lui Milos Forman, am avut surpriza să văd, la o oră de prînz, la un cinematograf ultracentral şi renovat (Luceafărul), cum filmul nu a reuşit să adune decît 5 (cinci) spectatori! În sala goală, filmul suna sinistru, ca un prohod grotesc al Lumii noi... Contestaţia, în Omul din lună (ca şi în Larry Flynt) e, în esenţa ei, kitsch, stridentă şi superficială - ca însăşi lumea la care se raportează. Protestatarul e un măscărici, şi totul nu e decît o farsă. În afară de moarte. În preajma morţii, e răvăşitoare faţa albă, de clovn trist, a lui Jim Carrey, bolnav pe ultima sută de metri, tîrît, în cărucior, să caute vindecarea la un vraci exotic - şi, întins pe masă, ca un cadavru viu, izbucnind în hohote nebune de rîs, cînd realizează că vraciul e, şi el, tot un farsor...

Patriotul şi Omul din lună - iată două coperţi noi pentru un subiect vechi: America, între adoraţie şi contestaţie.