Hollywood, cetate păgînă!

Tocmai am văzut, în competiţie, filmul maestrului canadian David Cronenberg. Dacă cineva mi-ar fi povestit, înainte, subiectul, aş fi fost cît se poate de sceptică: Hollywood-ul combinat cu tema incestului şi a schizofreniei, sub bagheta unui iconoclast notoriu, de multe ori violent de dragul violenţei şi şocant de dragul şocului, cum e Cronenberg - totul părea să prevestească o pată de culoare crazy, şi atît. Îmi fac mea culpa! Am descoperit cu încîntare un film puternic şi foarte FRUMOS - acesta e cuvîntul, aşa cum se poate vorbi de frumuseţe cînd Antigona îşi îngroapă fratele sau cînd Hamlet cade răpus de sabia otrăvită...

Titlul filmului, "Maps to the Stars" (să-i zicem "trasee spre stele", sau "hărţi cu drumuri spre stele"), are un dublu sens: trimite, pe de o parte, la traseele turistice prin orăşelul numit Hollywood, prin faţa reşedinţelor starurilor, dar trimite, mai ales, la alte "drumuri spre stele", la evadarea din infernul terestru, în Cosmosul stelelor divine... Frank Capra a făcut, pe vremuri, "Viaţa e fumoasă". Cronenberg face, în ton de comedie şi de thriller psihologic, "Viaţa e urîtă". În viziunea lui, Hollywood-ul e chintesenţa minciunii şi a golirii de umanitate. O actriţă plină de succes, jucată de Julianne Moore, face psihoterapie şi dă interviuri pe marginea traumei că a fost violată în copilărie de... defuncta ei mamă, cîndva actriţă celebră; drept care crainicul anunţă voios că e un lucru special, pentru că "aveam mai ales violuri datorate taţilor şi bunicilor, mai puţin mamelor"! Fosta victimă îşi doreşte să joace, într-un film, rolul propriei mame, a cărei fantomă nu-i dădea pace, dar rolul e dat unei alte actriţe. Cînd află, de la agentă, că acea actriţă nu mai poate juca, pentru că şi-a pierdut copilul, care a murit înnecat - nu se poate povesti ce dezlănţuire de bucurie sinceră şi luminoasă joacă Julianne Moore, ştiind că rolul va fi acum al ei, cum ţopăie şi cum o îmbrăţişează de fericire pe noua ei asistentă, jucată extraordinar de Mia Wasikowska! Deşi e a doua în distribuţie, adevăratul personaj principal e al Miei Wasikowska. O făptură feminină, blîndă în schizofrenia ei, cu mănuşi negre şi cu tot corpul acoperit, pentru că e arsă pe corp şi pe o jumătate de faţă; o fată uitată de familie la balamuc şi rezultată - ca şi frăţiorul ei iubit - un copil bătrîn, actor deja celebru -, din căsătoria incestuoasă a unui frate cu sora lui! Tatăl e psihiatru de milioane la Hollywood, filmul ne plimbă prin vile design, prin limuzine decapotabile, prin grădini cu piscine, pe platouri de filmare luxoase şi totuşi, treptat, intrăm într-un scenariu pur mitologic, al urii, al orbirii, al excesului de orgoliu, al viciului, într-o lume păgînă, monstruoasă, fără (niciun) Dumnezeu, în care drogul nu e decît alinarea unor carcase goale, care şi-au pierdut umanitatea... Aşa încît, atunci cînd Mia Wasikowska ia o statuetă (reprezentînd Oscarul canadian, din panoplia personală a regizorului!) şi îi zdrobeşte capul lui Julianne Moore, gestul are un efect cathartic; aşa cum nu poţi privi decît cu un nod de lacrimi în gît "căsătoria" dintre un copil şi sora lui mai mare, vinovaţi fără vină, golind flacoanele de medicamente şi pregătindu-se să plece spre stele, recitînd din Paul Eluard, "în numele tău, libertate"...! Pare crazy? Nu e!

Rămîne de văzut cum va primi Hollywood-ul "oglinda" lui Cronenberg! Şi, pînă una alta, cum îl va primi juriul de la Cannes.

Ar fi, cred, momentul, ca David Cronenberg să intre în clubul cineaştilor care au cîştigat o Palme d'or!