E luni: aveți ordin să zâmbiți!

Intr-un scurtmetraj (din Seances speciales) un regizor thailandez imaginează o dictatură a viitorului: totul în culori de bomboane fondante, totul însorit și pastelat, oamenii ca niște fericite păpuși de cîrpă, executînd comenzile care le vin scrise pe ecranele mobilelor; de pildă comanda: „E luni: toată lumea zîmbeste!”... La pupitru, zeița care veghează paradisul totalitar e o imensă grasă (suntem într-o „țară cu o singură grasă”!), cu un zîmbet languros pe buzele groase și cu o mină grijulie; cînd un om-păpușă nu execută ordinul, pentru că e mort („pe Hades doar a-l birui, nicicînd nu izbuti-va el”), va fi cules de pe pajiștea unde toată lumea stătea, la ordin, „drepți!”, dezbrăcat de haine și trimis în Cosmos... Vedem cadavre albe, rigide, străbătînd în viteză, ca niște amfibii, tunelul timpului, ajungînd la un fel de moară de vînt interstelară, viu colorată, care se învîrte în gol, corpurile intră în viteză printre paletele care le macină cu un zgomot casant, prin Cosmos plutesc bucăți marmoreene de mîini și de picioare... și asta-i tot! E imaginea unui mod pur cinematografic de a vedea „lumea și viața”, una dintre acele imagini puternice, pentru care merită să vii la Cannes și să suporți alte ore de „gumă de mestecat pentru ochi”, alte ore în care marketing-ul bate filmul, alte ore în care evenimente extra-cinematografice, gen „revoluția sexistă”, trec în prim-plan, în defavoarea filmelor propriu-zise.

Pînă acum s-a detașat net de pluton, în Competiție, un film care nu privește înainte, spre dictaturile mileniului 4, ci înapoi, dincoace de Cortina de fier... Se cheamă „Vara”, de Kirill Serebrennikov (48 de ani, regizor de teatru și de film). Lumea semi-clandestină a rock-ului în fosta Uniune Sovietică, în anii ’80, Bob Dylan versus Brejnev, eliberarea unor frumoși nebuni prin muzică, alcool și amor, în timp ce, în subteran, imperiul duduie deja, pe cale de explozie... E un film original, profund poetic, unul dintre acele filme rare pe care le poti vedea și revedea de mai multe ori, fără să te plictisesti, așa cum ai citi și reciti un poem... Pentru cei care au trăit epoca: dincolo de muzică, un mix de Kundera, Nichita și „Grigore Preoteasa”...! Un poem electrizant și nostalgic, despre libertate, talent, iubire și ratare, dar și un portret de epocă de o autenticitate șocantă... Ca și cînd cinematograful a reușit să pătrundă, cu o forță unică de invenție vizuală, în subconștientul unei epoci! Regizorul nu e prezent la festival, fiind arestat la domiciliu, la Moscova. Prietenii știu de ce, și au spus-o cu voce tare: lui Serebrennikov, cunoscut drept critic al actualei puteri, i s-a înscenat o poveste legată de o fraudă financiară cu deturnarea unor fonduri publice, la teatrul pe care îl conduce... Festivalul i-a scris o scrisoare preșdintelui Putin, rugîndu-l să intervină, iar Putin a răspuns, tot printr-o scrisoare, că i-ar fi făcut plăcere să ajute Cannes-ul, dar nu poate interveni, pentru că... „justiția e independentă”! (amestec de huiduieli și de hohote de rîs, în sala Debussy, unde a fost citit pe scenă răspunsul)...