Doua extreme

Ruleaza in oras doua filme romanesti plasate, stilistic vorbind, pe planete diferite; privindu-le, iti poti face o idee despre cum se prezinta "extremele" pe terenul de joc al cinematografiei autohtone.

E vorba de "Fix Alert", filmul unui junior (Florin Piersic Jr) si de "15", filmul unui senior (la propriu), Sergiu Nicolaescu.

Unul e alb-negru, celalalt color.

Unul e o mostra de cinema sarac, "facut in casa", cu tehnici digital-artizanale relativ la indemana oricui, si scos la lumina, adica transpus pe pelicula si lansat pe marile ecrane gratie companiei de telefonie mobila Zapp, dispusa, zice-se, sa apeleze istoria filmului cu un cent pe minut. Celalalt se apropie: buget (cel putin prin comparatie) gras, figuranti din belsug, filmari, cum s-ar spune, indestulate.

Unul se hraneste din cultura videoclipi(s)ta, din farame suprareliste mixate cu cioburi din filmele cu gangsteri. Celalalt isi trage seva din patetismul trecut prin sita realismului socialist.

Unul e "fix alert", celalalt e dinamic-domol.

Unul e ca un puzzle descompus si recompus sacadat, rece si agresiv, cu cadre fixe, cu imagini-soc, cu montaj hip-hop, pe o mica poveste de mafie eterna (razbunare, rivalitate, sange, familie, bani, dragoste si moarte. Mor toti!). Celalalt evolueaza in albia unui sentimentalism induiosator, cu mesaj si adresa, pe o poveste legata de episodul "cadavrelor de la Timisoara" din decembrie '89 (daca nu avem, inca, limpede, adevarul istoric, ni se servesc in schimb, iata, romante pe aceeasi tema). Trebuie sa recunosc ca mi se pare exasperant faptul ca acest subiect, care inca doare, a incaput pe mana aceluiasi regizor care ne-a oferit, printre altele, si pe "Mircea cel Mare" cu discurs de Ceausescu, dedicat nu mai stiu carui congres (in orice caz ultimului). Cred ca, intr-un SF justitiar, ar fi fost splendid daca cei doi regizori ar fi facut schimb de subiecte: despre Timisoara si despre traumele Revolutiei sa faca film tanarul regizor, mai curat, mai nepervertit, mai credibil, in toata nebunia lui; iar "dom' Sergiu" sa fi facut filmul de gangsteri, caci la acestia se pricepe.

...Unul descopera cu inocenta America, celalalt asteapta (degeaba) ca America sa-l descopere pe el.

Unul propune un joc video cu humanoizi creati la computer, celalalt, un joc mizerabilist cu papusi umane, cat mai umane.

Unul se inchina "experimentului" gratuit, celalalt "clasicismului" vetust.

Unul se plaseaza in zona incerta dintre genial si idiot, celalalt se plaseaza in zona ferma dintre banal si banal.

Unul ii intoarce ceafa publicului, celalalt ii baga degetele in ochi.

Paradoxul e ca publicul le trateaza cu o egala lipsa de entuziasm, cel putin judecand dupa salile pustii in care am nimerit... Dar problema nu e a publicului in sine ; mai ales ca argumentul succesului de casa functioneaza, uneori, ca un contraargument in ordinea artei; se stie, nu orice film cu succes de public e si un film bun, dupa cum nu orice film cu sala goala e neaparat un film prost. Problema e alta: cele doua "extreme" se plaseaza prea departe de ceea ce se intelege, la aceasta ora, prin cinemaul apt sa intereseze cu adevarat, sa patrunda si sa se impuna, daca nu pe piata internationala, care e o jungla, atunci cel putin in lumea "sterilizata" a festivalurilor internationale de film.

Atat nonconformismul "zappacit" al juniorului, cat si conformismul megaloman al seniorului sunt la fel de necompetitive; din nou, extremele se ating.

Din filmul lui Nicolaescu, am retinut un banc: "Orice armasar ajunge o gloaba, dar nu orice gloaba a fost un armasar!"... Intelegeti ce vreti!