Cîteva accente (grave)

Ce ar fi important de spus, în afară de faptul că la Cannes plouă ca-n Bacovia, şi că starurile urcă scara roşie protejate de uriaşe umbrele negre?

Important de spus e că festivalul are o arhitectură complicată, la propriu şi la figurat. Între a fi prezentat în subsolul Palatului, la Marche (alături de alte o mie de filme, sau în "Short Corner", un fel de arhivă a zeci de filme scurte, la dispoziţia celor interesaţi) şi a fi selectat în Competiţie, e o distanţă ca de la Pămînt la Lună! Spun asta pentru că am remarcat o confuzie a valorilor în presa de acasă: "cutare are un film la Cannes!" Victorie, ura şi la gară! Bine, bine, dar UNDE anume, la Cannes? În subsol sau în Selecţia oficială?

Selecţia oficială are, şi ea, mai multe secţiuni şi mai multe jurii. Vîrful construcţiei e Competiţia, cu juriul ei. Competiţia e cea care concentrează atenţia planetară. În Selecţia oficială a Cannes-ului 2013, în secţiunea filmelor de şcoală, Cinefondation, avem un singur scurt-metraj românesc, de Tudor Cristian Jurgiu.

În afara Palatului şi a Selecţiei oficiale a Festivalului (ajuns la ediţia a 66-a), există la Cannes, cu statut de independenţă, ca un mic festival paralel, aşa-numita Quinzaine des Realisateurs, ajunsă la a 45-a ediţie. În Quinzaine avem selectat tot un scurt-metraj, de Radu Jude. Nimeni nu spune că nu e bine să avem şi scurt-metraje la Cannes, dimpotrivă! Doar că, să nu ne îmbătăm cu apă rece: faptul că în nici o secţiune nu a intrat niciun lungmetraj românesc reprezintă un regres faţă de alţi ani şi un motiv de îngrijorare.

Cea mai importantă prezenţă românească la Cannes e, de departe, Cristian Mungiu, în Juriu. L-am văzut la conferinţa de presă a juriului, vorbind într-o engleză impecabilă (avantajul de a fi absolvent de Engleză!), privit cu simpatie de iluştrii colegi de la masă - de la Spielberg la Nicole Kidman şi Ang Lee -, printre care era, totuşi, singurul deţinător al unei Palme d’or! Chiar dacă e un gest de normalitate, prezenţa lui Mungiu în cel mai important juriu de cinema al planetei rămîne o mare performanţă. Am văzut, însă, o ştire în presa de acasă: "Mungiu, ridiculizat de francezi" într-o emisiune tv, la Canal Plus, unde apare în postura de "cerşetor al lui Spielberg"! Am văzut numărul cu pricina. Doar că NU Mungiu era ridiculizat, ci cerşetoria binecunoscută, ştim a cui, care a împînzit, exasperant, pînă şi Cannes-ul, unde sunt mai mulţi cerşetori decît la Bucureşti! Şi nu e vorba de "francezi", ci de o emisiune de "grand guignol", care îi ridiculizeaza, din plin, şi pe ai lor.

În loc să curgă atîta cerneală pe marginea unor false subiecte, sau a unor subiecte minore, ar fi fost de preferat, de pildă, să fie analizate motivele pentru care Cristian Mungiu şi-a retras anul ăsta, din cursa Premiilor Gopo, filmul premiat la Cannes, "După dealuri", atitudine amintind de cea a lui Cristi Puiu, de anul trecut. Cei doi cineaşti ai noştri cu cele mai autentice recunoaşteri internaţionale au vrut să spună, prin gestul lor, că "ceva e putred în Danemarca"?

Hotărît lucru, de la Cannes se vede mai limpede, suntem o cinematografie mică, dar cu probleme mari!