CÎŞTIGĂTORUL IA TOT?

Mîine seară vom afla cine va fi Palme d’or-ul ediţiei a 66-a!

Au fost ani în care te întrebai de unde o să scoată juriul un film de Palme d’or, ediţii amintindu-ţi de bancul „de ce nu e bine să se dea filme în avion: pentru că filmul poate fi atît de prost încît, la 9000 de metri altitudine, spectatorii să nu-l mai suporte şi să plece din sală!”, au fost ani în care Palme d’or a deconcertat şi a dezamăgit tot mapamondul, inclusiv marele public, care nu s-a repezit deloc sa-l vadă, a fost şi un an în care Palme d’or s-a împărţit între două filme, atît de magnifice au fost amîndouă... Acum juriul lui Steven Spielberg, har Domnului, are de unde alege! Dacă va dori să premieze originalitatea, ambiţia estetică de a veni cu un cinema novator, va premia filmul chinez sau filmul lui Sorrentino; dacă va dori să aleagă, simbolic, un autor european care a făcut cinema de performanţă în America, îl va alege pe Desplechin; dacă va dori să aleagă un autor american în cea mai bună formă va alege filmul fraţilor Coen („favoritul oficial”), sau filmul lui Steven Soderbergh, sau, la fel de bine, filmul lui Alexander Payne, „Nebraska” (un road-movie în alb-negru, o comedie amară, despre o familie din America profundă, un tată bătrîn, cu sănătatea în ruină, pîndit de Alzheimer, obsedat că a cîştigat un milion de dolari la o loterie fictivă, dintr-un oraş îndepărtat, şi un fiu care, din iubire, acceptă să facă acea călătorie absurdă, încercînd să intre pe lungimea de undă a tatălui-copil)... Dacă juriul va dori să premieze filmul european de autor (şi încă făcut de un iranian, la Paris!), va alege „Trecutul” lui Farhadi, care a plăcut multora, deşi e categoric sub filmul precedent al aceluiaşi regizor... Sunt foarte multe soluţii posibile, la fel de onorabile, şi încă, la ora la care scriu aceste rînduri, mai sunt de văzut, în competiţie, trei autori importanţi: Polanski, Jim Jarmusch, James Gray. Şi au mai fost ediţii, la Cannes, în care filmul cîştigător e cel care a rulat ultimul!

Astă seară va fi omagiat Alain Delon, care a venit la festival, în ciuda of-ului de a nu fi fost niciodată premiat la Cannes, şi care n-a uitat cum a fost nedreptăţit şi cum a suferit, la o ediţie, cînd premiul de interpretare a mers la un actor de care azi nu-şi mai aminteşte nimeni... E adevărat! Vorba cîntecului, „c’est la vie, c’est la vie”...

Să sperăm că această ediţie cu atîtea filme bune va avea şi un palmares pe măsură. Sau cel puţin un palmares care să nu nedreptăţească şi să nu rănească pe nimeni!