Cannes-ul, încă necutremurat!

Am ajuns la Cannes cu bine, orașul trepidează deja în vederea evenimentului care va lua startul astă seară, Palatul e ornat cu trei afișe imense, viu colorate, toate trei cu același sărut Belmondo-Anna Karina, din filmul lui Godard, din 1965, „Pierrot le fou”. Acum Godard are 87 de ani și a acceptat disciplinat să aibă un film în competiție... (în mai `68, deci acum fix cincizeci de ani, a fost în fruntea protestatarilor care au întrerupt festivalul!)... Selecția (compusă din 21 de filme, dintre care trei „de femei” și unul de debut, egiptean) pare să fie una consistentă, promițătoare și oarecum curajoasă (regizorul rus, Kirill Serebrennikov, e arestat la domiciliu, regizorul iranian, Jafar Panahi, are interdicție de a părăsi țara), plajele se pregătesc de petrecerile pînă la ziuă, cinefilii sunt pe baricade, ca s-o vadă urcînd pe covorul roșu pe Cate Blanchett, maiestuoasa australianca - președinta juriului, sau sa-i vadă pe Javier Bardem și Penelope Cruz, protagoniștii filmului de astă seară, din deschidere, „Everybody knows”, de Asghar Farhadi (celălalt regizor iranian din competiție, cu două Oscaruri la activ)... Deci toate bune și frumoase la Cannes, nici măcar nu plouă, cînd, fără să vreau, îmi cad ochii, pe tabletă, pe un titlu, apărut duminică, la un important cotidian romanesc, cu litere roșii: „Festivalul de la Cannes, cutremurat de o TRAGEDIE” (tragedie cu majuscule). Am intrat înspăimîntată în știre, fără să mă mai întreb cum poate fi cutremurat un festival care încă nici nu a început! Știrea anunța moartea, la Paris, a unui producător de film de 81 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!, dar mă întreb cui folosește și de ce nu ne plictisim odată de acest mod penibil, și ridicol, și neobosit, de a face „presă”).

Organizatorii festivalului au hotărît ca, pentru această ediție, a 71-a (8-19 mai) să vină cu o serie de modificări în ceea ce însemna ritualul sacru al Cannes-ului: cea mai îndrăzneață propunere e aceea ca „proiecțiile de presă” să nu mai preceadă proiecțiile de gală ale filmelor din competiție, cum se întîmpla pînă acum, ci să se deruleze în paralel! Ceea ce înseamnă nu numai previzibila creștere a busculadelor de la intrarea în săli, dar și amînarea cu o zi a reacțiilor critice - deci implicit menajarea sistemului nervos al cineaștilor: căci una e să-ti vezi premiera propriului film plin de speranță, și alta e să ai deja în buzunar un ziar cu o cronică demolatoare! Rămîne de vazut dacă această programare cu anestezie chiar va ajuta la ceva sau doar va genera harababură... Să sperăm că nu HARABABURĂ