Tabloul cinematografic autohton, în prag de 2000, după un deceniu de la "eliberare", e mai dezolant decît în cele mai sumbre previziuni; filmul românesc devine o notiune tot mai abstractă, premierele unui an se pot număra pe degetele de la o singură mînă.
După un sir de organizări ă dezorganizări ă reorganizări ă legiferări ă vociferări ă mutări ă permutări s.a., a apărut, în fine, pe piată, un nou film românesc, Faimosul paparazzo.
Într-un climat în care ducerea la bun sfîrsit a unui film tine de eroism, senzatia criticului prezent la linia de sosire e aceea că autorii ar trebui întîmpinati mai degrabă cu flori si cu asistentă medicală specializată, decît cu cronici! Florile i-ar reveni, în acest caz, în primul rînd lui Nicolae Mărgineanu, cineast de o nedezmintită seriozitate (aflat la al zecelea lungmetraj), un ardelean get-beget care s-a dovedit, iată, mai "ager" decît alti confrati dîmboviteni, punînd pe picioare -, se pare, cu succes -, asa-numitul AGER FILM SRL (care e si unul din producătorii noii premiere). L-am întrebat, la conferinta de presă, pe producătorul Nicolae Mărgineanu, ce procent din investitie se recuperează, în mod normal, în urma difuzării filmului în România -, si am aflat că (mai) nimic! Singura sursă posibilă de recuperare a investitiei (ca să nu vorbim de cîstig) ar fi difuzarea externă, intrarea în circuitul comercial; or, se stie, pe piata internatională "filmele românesti" nu prea au căutare. În aceste conditii, te întrebi care ar mai fi ratiunile pentru care un investitor autohton, oricît de cinefil si de setos de mecenat ar fi, si-ar mai "băga banii" într-un film, cu atît mai mult cu cît "reglementările fiscale" nu favorizează, în nici un fel, acest tip de investitii... (Ar fi fost culmea!) Problema care se pune filmului românesc de azi e problema strictei supravietuiri (aici un umorist ar putea veni cu întrebarea cum mai poate supravietui un mort). Abia după ce supravietuirea va fi o problemă rezolvată, abia după ce vom avea un număr crescut de premiere, o ritmicitate a difuzării, un parc de săli civilizate, o piată veritabilă, abia atunci vom putea invoca, fără teamă de ridicol, alte probleme (Cum ar fi "problema scenariului", "problema actorului de film", "problema publicului" s.a.m.d.).
Din caietul program al premierei Faimosul paparazzo (am aflat că ar fi trebuit să se cheme, la un moment dat, Bietul paparazzo, dacă "specialisti occidentali", o comisie consultativă Eureka, n-ar fi opinat că nu merg bine titlurile care cer milă sau plasează produsul într-o pozitie de inferioritate sentimentală; noroc că pe vremea Sărmanului Dionis nu era Eureka!), într-un text explicativ, regizorul Nicolae Mărgineanu scrie că a văzut în scenariul lui Răsvan Popescu (le même!) un "subiect fierbinte": pararazzi, printesa Diana, scandalul sexual Clinton "trezesc atentia asupra subiectului, chiar dacă povestea se petrece într-o tară din fostul bloc comunist." O fi? Sau o fi o interpretare à la "sufragiu universale"? Singura salvare a titlului ar fi să fie citit în cheie ironică: "faimosul paparazzo" e un biet fotoreporter trimis de seful ziarului să spioneze cu sparatul de fotografiat un personaj politic abject si incomod, cu cresteri alarmante în sondaje, în prag de alegeri, si să vină cu imagini compromitătoare ("Îl vreau pe prima pagină cu pupăza de gît!"). În final, după ce documentul va fi tipărit, aflăm că liderul încurcat cu o minoră "s-a înecat în strandul de la Ciurel". S-ar putea deduce că nu e vorba de lumea noastră, în care, prin traditie, politicienii au o cu totul altă rezistentă la (dacă se poate spune asa) tăvăleală. Si tarifele practicate în film par de import: pentru această prestatie, directorul publicatiei îi scrie subalternului, în avans, un cec de 300 milioane lei, din "Fondul special de investigatii" (un asemenea fond ne lipseste la "România literară"!). Domnilor, pe ce lume ne aflăm? Regizorul ne asigură că ar fi vorba de "lumea subterană a mafiei politice, pe un fundal de tulburări sociale..." Mai citim (tot acolo) că am asista la "dezvăluirea unor realităti mai putin cunoscute ale tranzitiei". Într-o lume a tuturor "dezvăluirilor" posibile, capotate invariabil în grotesc si în derizoriu, senzatia e că filmul nu "dezvăluie" nimic, dimpotrivă, înlocuieste "dezvăluirea" cu o anumită artificializare. Toată povestea vînătorii politice sună contrafăcut, usor artificial si mereu alături (asa cum sună si unele replici, în special cele puse în gura "faimosului paparazzo", personaj cu a cărui incongruentă a avut de luptat Marcel Iures).
În schimb, de o mare naturalete reuseste să fie povestea "sentimentală" a filmului, care eclipsează - în ordinea viabilitătii artistice ă vînătoarea jurnalistică. În rolul prostituatei Miss, care se agată de dragoste mai tare decît se agată de viată, Maria Ploae are o exceptională fortă expresivă, profunzime, subtilitate. Mai toată distributia propune, dacă nu partituri, cel putin cîteva crochiuri notabile: Gheorghe Dinică - un procuror blînd-feroce, Valeriu Popescu ă un politician cabotin cu distinctie, Adriana Trandafir ă o pasăre de noapte viu colorată, Draga Olteanu ă o vecină surdă si inimoasă, în prag de scleroză. Mai mult decît povestea unui "faimos paparazzo", filmul îti rămîne în memorie ca povestea lui Miss...
Cu exceptia optiunii pentru final (un final excesiv de "în serie" si "deschis"), filmul are o constructie impecabilă, fără nici un moment de plictiseală, în alternanta de anchetă politistă si de flash-back-uri. Maestrul Suchianu ar fi fost singurul care ar fi stiut să povestească "unitătile de frumusete si adevăr" ale filmului, de pildă întrebarea ziaristului îndrăgostit prea tîrziu si întors la locul "crimei", dacă sinucigasa i-a strigat numele, atunci...; sau revelatia că îngerul blond, cu ochi albastri, care cîntă la pian, din povestea mamei, e, de fapt, un copil hidos, handicapat, ciung.
Cineva spunea, frumos, că "Dumnezeu stă în detalii". Dacă filmul lui Nicolae Mărgineanu rezistă, rezistenta lui trebuie căutată în "detalii" ă de la detalii de costume si decor (vezi "Căderea Bastiliei"!) pînă la detaliile puse în valoare cu o risipă de talent în imaginea semnată de Doru Mitran.
Fată de premierele debile ale stagiunii trecute, filmul lui Mărgineanu - chiar dacă nu e un "cap de pod", chiar dacă nu are ambitia să deschidă "o cale" pentru filmul românesc de azi, chiar dacă nu "dezvăluie" o lume - evoluează într-o cu totul altă zonă: între corectitudinea onorabilă si muzica rafinată a detaliilor...
Faimosul paparazzo. * Regia: Nicolae Mărgineanu. * Scenariul: Răsvan Popescu. * Imaginea: Doru Mitran. * Muzica: Petru Mărgineanu. * Scenografia: Stefan Antonescu. * Costumele Svetlana Mihăilescu. * Montajul: Nita Chivulescu * Distribuit de Româniafilm.
Copyright © 2009-2024 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.
