ALMODRAMA

A venit rîndul publicului bucureştean să se bucure de filmul lui Pedro Almodovar, Totul despre mama mea (multipremiat, considerat, din America pînă în Franţa şi în Italia "cel mai bun film străin" al anului 1999). Al 13-lea titlu al încă tînărului maestru spaniol Almodovar (n.1951) s-a dovedit cel mai norocos; publicul - fascinat de "cinema-ul sentimental" al lui Almodovar - a plîns şi a rîs la acest film exuberant, despre misterul supravieţuirii... Lumea lui Almodovar, plină de tristeţe dar şi de alegreţe, e o lume exotică, viu colorată, cu travestiţi, cu prostituate, cu feluriţi dependenţi şi felurite dependenţe, o lume bolnavă, dezaxată, deochiată, dar care degajă o umanitate profundă, o generozitate infinită, o toleranţă, o libertate, o bucurie de a trăi - copleşitoare. Semnificativ e faptul că un asemenea film, doldora de lucruri "neortodoxe", a fost premiat, la Cannes, şi de Juriul ecumenic ! (cu motivaţia: " Personajul Manuelei iradiază acea energie a iubirii, care te ajută să regăseşti forţa de a trăi...")

Filmul - dedicat unor Betty Davis, Gena Rowlands, Romy Schneider - e jucat de o echipă de actriţe extraordinare : Marisa Paredes (actriţa fetiş a lui Almodovar, în rolul Huma Rojo), Cecilia Roth (Manuela), Penelope Cruz (sora Rosa), Antonia San Juan (Agrado). Dintr-o poveste barocă, de un telenovelism flamboaiant (Manuela !), Almodovar izbuteşte un film de mare rafinament, în care viaţa şi arta parcă se întrepătrund, se condiţionează, se confundă... Specialiştii i-au găsit un nume acestui amestec de melodramă veselă şi de comedie tristă : almodramă.

Iată, pentru cititorii României literare, primele pagini ale unei almodrame care trebuie neapărat văzută: Totul despre mama mea. (E.V.)

0 - Spital. Interior. Ziuă.

A. Sală de reanimare. Nu se aude decît sunetul unui monitor, un fluierat intermitent şi zgomotul aparatului de respiraţie artificială. Personalul specializat din spital e pe cale să facă electro-encefalograma victimei unui accident mortal. (Două persoane, plus Manuela.) Graficul apare pe ecranul unui monitor, şi se imprimă pe o hîrtie care alunecă la infinit. Manuela e îmbrăcată în pantaloni largi, cu o bluză verde, poartă saboţi şi are părul strîns la spate. Are un aer obosit. O muzică discretă şi intimă îmblînzeşte zgomotele sălii şi creează o atmosferă de tandreţe şi mister.

B. Biroul Centrului Naţional de Transplanturi. Manuela intră în birou. Deasupra uşii apare inscripţia "Coordonarea transplanturilor". Pune graficele pe birou şi telefonează. Se aude o voce feminină:

Vocea: Centrul Naţional de Transplanturi, vă ascult.

Manuela: Bună, sînt Manuela, de la spitalul Ramon y Cajal.

Vocea: Spune, Manuela.

Manuela: S-ar putea să avem un donator. Am făcut prima electroencefalogramă şi avem consimţămîntul familiei. E un bărbat de 38 de ani, grupa 0 şi are o greutate în jur de şaptezeci de kilograme.

C. La Centrul Naţional de Transplanturi, o tînără femeie notează informaţiile pe care Manuela i le dă la telefon. Apoi consultă listele clasate în dosare, cu nume de spitale şi de organe: inimă, rinichi, plămîn etc...Caută un bolnav compatibil cu informaţiile pe care i le-a dat Manuela şi locul unde locuieşte în Spania. Muzica acoperă secvenţa pînă la sfîrşit.

1 - Apartament Manuela. Living. Interior. Noapte.

În living, în faţa televizorului aprins, Esteban scrie în carnetul lui. Manuela, mama lui, pregăteşte cina în bucătărie. (E infirmiera pe care am văzut-o în secvenţa O.A.). Manuela e o femeie de 35-40 de ani, o blondă atrăgătoare. Are acel tip de siguranţă al persoanelor care s-au descurcat singure în viaţă, de foarte devreme, un accent dulce, argentinian, şi un surîs trist.

Esteban: Mamă!... Începe filmul!

Esteban e un adolescent mare şi deşirat, cu ochi albaştri, pătrunzători. Vrea să devină scriitor. Mama lui intră cu o tavă plină cu farfurii şi mîncare.

Manuela : Ajută-mă !

Esteban îşi abandonează carnetul şi îşi ajută mama să pună masa. După spoturile publicitare apare titlul filmului, All about Eve. O voce în spaniolă, cu un ton emfatic : "Eva al desnudo".

Esteban (protestează) : Ce manie, să schimbi titlurile! All about Eve înseamnă Totul despre Eva !

Manuela : Totul despre Eva sună ciudat.

Esteban îşi reia carnetul. A găsit un titlu pentru ceea ce scria. Îl scrie pe o pagină : "Totul despre mama mea". Titlul lui Esteban, mărit, devine titlul filmului.

Manuela: Ce scrii?

Esteban (dă carnetul deoparte, glumind): Nimic. Viitoare premii Pulitzer.

Manuela: Hai, mănîncă! (afectuoasă) Trebuie să iei cîteva kile în plus, să fii în stare să tragi, ca să mă întreţii, la o adică.

Esteban : Ca s-o tragi, nu-ţi trebuie cîteva kile în plus, ci o sculă bună.

Manuela îl priveşte fix, stupefiată. Nu se aştepta la o asemenea replică.

Manuela: Cine te-a învăţat să vorbeşti aşa?

Esteban: Tu m-ai provocat.

Manuela (reînnoindu-şi dezaprobarea): Era o glumă.

Esteban (serios): Şi tu?

Manuela: Eu, ce?

Esteban: Ai fi în stare să te prostituezi pentru mine?

Manuela îl priveşte fix, foarte serioasă. Tonul ei devine grav.

Manuela: Eu am fost deja în stare să fac orice pentru tine (blîndă, conciliantă). Mănîncă!

Mama şi fiul mănîncă în linişte, cu ochii pe ecranul televizorului.

2 şi 3 - Televizor , living Manuela. Interior. Noapte.

O scenă cu Eva, pe ecranul televizorului, dublată în spaniolă. Se respectă acel tip de sunet distant, care nu are niciodată aerul că iese din gura actorilor, caracteristic dublajului epocii; Céleste Holm, prietena lui Margot, ajunge la teatru pe un fel de alee rezervată artiştilor. Ca în fiecare seară, o întîlneşte în ploaie, rebegită de frig, pe Eva Harrington. Eva e îmbrăcată discret, poartă un fulgarin şi o pălăriuţă. E o admiratoare ferventă a lui Margot. Céleste Holm a mai văzut-o de sute de ori pe la teatru, e obişnuită cu prezenţa ei. Dar în seara asta, văzînd-o pătrunsă de frig, i se face milă de ea şi o salută. Eva îi mărturiseşte că a văzut fiecare reprezentaţie a piesei. Ca să o recompenseze, Céleste o invită:

- "Vino cu mine, trebuie să te cunoască şi Margot."

În lojă, în prezenţa unei Thelma Ritter ironică şi sceptică, Eva îşi spune povestea celor trei femei, o poveste neverosimilă şi lacrimogenă. Dar povesteşte foarte bine, ascunzînd sub o falsă umilinţă nemăsurata ei ambiţie. Esteban, scriitor adolescent, are senzaţia că asistă la originile spectacolului şi ale naraţiunii: o femeie îşi spune povestea în faţa unui cor de femei. Manuela e şi ea foarte interesată de film.

Esteban: Nu ţi-ar plăcea să fii actriţă?

Manuela: M-am chinuit destul pînă să ajung infirmieră. De ce mă întrebi asta?

Esteban: Dacă ai fi actriţă, aş scrie roluri pentru tine.

Manuela (recunoaşte): Cînd eram foarte tînără, am jucat într-o trupă de amatori. Şi nu mă descurcam prost. Trebuie să mai am o fotografie...

Esteban (foarte interesat): Da? Aş vrea s-o văd şi eu!

Manuela (ezitantă): O s-o caut imediat... Nu ştiu unde am pus-o.

4 - Apartament Manuela. Living. Interior. Noapte.

Esteban adună farfuriile pe o tavă. Intră mama lui, cu o fotografie în mînă. Se apropie de Esteban şi i-o arată.

Manuela: Uite... Era un spectacol cu texte de Boris Vian... Café-théâtre pentru intelectuali... Fotografia prezintă o Manuela foarte tînără, în ţinută de june prim, cu melon, aşezată călare pe un scaun, în stilul Liza Minnelli în Cabaret. Fotografia a fost tăiată în două. Îi lipseşte o jumătate, lipseşte persoana care era alături de Manuela. Această absenţă îl frapează pe Esteban mai mult decît să-şi vadă mama cu douăzeci de ani mai tînără, făcînd teatru de amatori.

5 - Apartament Manuela. Camera lui Esteban. Interior. Noapte.

Aşezat pe pat, sau sprijinit pe o pernă, Esteban scrie în carnetul lui scena din living: mama i-a arătat o fotografie a ei de cînd era tînără, dar jumătate din fotografie lipsea. Iar el are impresia că şi din viaţa lui e amputată această jumătate. Mama bate la uşă şi intră. Esteban abia are timp să închidă carnetul. Nu are chef ca mama lui să citească ce a scris. Manuela are în mînă o carte, împachetată ca un cadou. Face un gest spre ceasul ei de la mînă.

Manuela: E miezul nopţii! La mulţi ani!

Se apropie de pat şi îl îmbrăţişează plină de efuziune.

Manuela: Deschide-l ! Dacă-l ai deja, sau dacă nu-ţi place, îl schimb.

Esteban desface cadoul în faţa mamei lui care surîde.

Esteban: Muzică pentru cameleoni!

Pronunţă titlul ca şi cum, dintr-o dată, ar auzi această muzică.

Manuela: Ai citit-o?

Esteban: Nu. Dar de unde ai ştiut că-mi doream s-o citesc?

Mama face un semn spre rafturi...E plin de autori anglo-saxoni de serie neagră. Harfa de iarbă şi Mic dejun la Tiffany's, de Truman Capote, în colecţie de buzunar.

Manuela: Am văzut că-ţi place mult acest Capote...

Esteban îi întinde mamei cartea.

Esteban: Citeşte-mi un pasaj...ca atunci cînd eram mic...

Mama se aşează pe marginea patului, deschide cartea şi citeşte cu voce tare.

Manuela (citind): "Prefaţă. Am început să scriu cînd aveam opt ani.."

Esteban: Vezi ? Nu sînt singurul...

Manuela: ..."Pe atunci nu ştiam că m-am legat pe viaţă de un stăpîn nobil dar nemilos. Cînd ne dă un dar, Dumnezeu ne dă şi un bici ; iar biciul e numai ca să te autoflagelezi."

Manuela îşi întrerupe lectura şi contemplă cartea, neliniştită. Băiatul i-o ia din mîini. Parcurge cîteva pagini fără să citească cu adevărat, numai ca să se impregneze de parfumul lor.

Manuela: Parcă te dezgustă de scris...

Esteban: Nu fii proastă ! E o prefaţă superbă !

Manuela: Ce vrei să faci mîine, ca să-ţi sărbătoreşti ziua ?

Esteban: Să mergem la teatru... E ultima săptămînă a lui Huma Rojo...

Manuela (face un gest afirmativ din cap): O.K. (...)

8 - Bar în faţa Teatrului Bellas Artes. Interior. Noapte.

Gros plan al lui Estaban scriind în carnetul lui. Se aude fîşîitul stiloului pe hîrtie. Băiatul are carnetul pe o măsuţă, aproape de fereastra unui bar situat chiar în faţa Teatrului Bellas Artes.

9 - Faţada teatrului. Exterior. Noapte.

Afişul piesei, pe care îl vedem pe faţada teatrului, e un imens gros plan al actriţei principale, Huma Rojo, care interpretează rolul lui Blanche Dubois în Un tramvai numit dorinţă. Din locul în care se află Esteban, avem impresia că obrazul uriaş al lui Huma Rojo supraveghează scrisul adolescentului. Deasupra ei apar celelalte personaje, Nina Cruz şi Mario del Toro, ca şi titlul piesei, Un tramvai numit dorinţă, de Tennessee Williams. Faţa lui Blanche acoperă toată faţada. Apare Manuela. Se plimbă prin faţa teatrului, căutîndu-şi, cu privirea, fiul. Esteban o vede şi continuă să scrie în carnetul lui. De acolo de unde se găseşte el, ai impresia că Manuela se plimbă pe figura lui Blanche, făcînd corp comun cu ea. Noaptea se anunţă ploioasă, şi Manuela s-a îmbrăcat ca atare. Seamănă cu prima apariţie a lui Anne Baxter în Totul despre Eva. Aruncă o privire spre cer. (Întoarcere la secvenţa 8).

Esteban o priveşte fără să fie văzut ; clandestinitatea privirii lui îi creează o senzaţie de jenă şi de impudoare.

Îşi închide carnetul şi iese din bar, în fugă.